Redactarea topo-ului zonei de cățărare

Ai petrecut zile întregi urcând și coborând pe corzi pentru a curăța vegetația, pământul și praful de pe stâncă, ai stat ore în șir în poziții incomode ca să faci găurile pentru ancore, în timp ce praful produs de burghiu ți se lipea pe pielea transpirată, uneori, într-o clipă de neatenție, ai reușit să te mai și arzi cu burghiul fierbinte, iar în faza finală ți-ai pătat hainele, mâinile și echipamentul cu rășina lipicioasă, care se curăță foarte greu sau deloc. Dar acum munca s-a terminat, iar traseele pe care le-ai amenajat așteaptă primele ascensiuni!

Totuși, mai întâi trebuie să le faci cunoscute cățărătorilor, iar pentru asta ai nevoie să redactezi un topo al noii zone, pe care să-l publici undeva (pe o rețea, un site, un blog...) unde să poată fi găsit cu ușurință. Un asemenea topo trebuie să conțină: date despre accesul la zona de cățărare, localizarea intrărilor în trasee, informații despre liniile traseelor, despre dificultatea și lungimile acestora și eventual numărul buclelor de asigurare necesare pe fiecare linie sau alte informații utile.

Informații despre accesul la zona de cățărare

Pentru a îndruma cățărătorii către noua zonă de cățărare poți folosi mai multe metode:

• Descrierea „old school” a accesului folosind nume de localități, denumirile șoselelor (de exemplu, DN2, A3, DJ95 etc.) și distanțele parcurse pe acestea, indicii despre schimbările de direcție etc. Desigur, odată cu generalizarea folosirii GPS-ului, descrierea de acest fel a cam ieșit din uz, dar uneori se poate dovedi încă utilă.
• Furnizarea de informații generale, însoțite de coordonatele GPS ale unui reper din zonă (de exemplu, locul în care se poate parca mașina), care pot fi introduse într-o aplicație pentru navigație (Waze, Google Maps etc.).
• O hartă care conține informații despre acces. Pentru aceasta, eu folosesc adesea o captură de ecran din Google Maps cu harta zonei respective, fie cu vederea străzilor, fie cu cea din satelit, pe care scriu informațiile necesare sau desenez traseul de acces (imaginile de mai jos).

Două hărți Google cu informații despre accesul la niște zone de cățărare.
În stânga este accesul la falezele pe care le-am amenajat la Koshov, în Bulgaria (vedere din satelit),
iar în dreapta este drumul de acces spre Cheile Folea (harta străzilor)




Harta cu accesul la cele doua sectoare echipate la Sredna Kula și la faleza Kulata, langa Ruse (Bulgaria)

Informații despre faleze și trasee

Descrieri și schițe

Din nou, abordarea „old school” se poate dovedi utilă: descrierea zonei și a pereților, care trebuie să menționeze reperele necesare pentru orientarea în teren, la care adaugi detalii despre intrările în trasee, despre lungimile și dificultățile acestora, descrieri succinte ale liniilor respective și eventual numărul buclelor de asigurare necesare pentru fiecare.

Totuși, se spune că „o imagine face cât o mie de cuvinte”, așa că poate ar trebui să încerci mai curând o abordare grafică, făcând niște schițe ale pereților și ale traseelor. Pentru realizarea lor, ai mai multe opțiuni: fie le desenezi pe hârtie („old school” din nou...) și apoi le fotografiezi sau le scanezi, fie folosești un program de grafică cu care trasezi schițele respective, pe care apoi le poți salva într-un format care poate fi tipărit sau distribuit pe internet. În ambele cazuri, trebuie să cunoști simbolurile folosite pentru schițele traseelor de cățărare din imaginea de mai jos.

Simbolurile folosite pentru schițele traseelor de cățărare (adaptare după standardele UIAA pentru întocmirea topo-urilor).

Personal, cred că programele cele mai potrivite pentru desenarea într-un format vectorial a topo-urilor sunt Adobe Illustrator sau Corel Draw, dar acestea costă mult, așa că mai bine te orientezi către un program similar open source (deci care poate fi folosit gratis), cum ar fi Inkscape.

Pentru unele schițe, eu am folosit un program dedicat (tot gratuit!) numit Betaflash care a fost publicat de un programator american acum vreo 10 ani pe un forum, dar pagina din care acesta putea fi descărcat nu mai există. Totuși, aplicația avea dezavantajul că folosea simbolurile cu care se desenează topo-urile americane (vezi imaginea de mai jos), dar care, deși sunt destul de sugestive, nu prea seamănă cu cele recomandate de UIAA, care sunt folosite în Europa. (Încă mai am programul, dacă îți trebuie, dă-mi un semn!).

Fotografii ale falezei

O altă metodă pentru întocmirea unui topo este desenarea liniilor traseelor pe o fotografie a falezei. Pentru aceasta se pot folosi tot felul de programe care pot importa fotografii și care permit desenarea și scrierea peste acestea, dar din categoria programelor open source îți recomand Gimp, un program asemănător cu Adobe Photoshop.

Pentru acest tip de topo, eu folosesc un program făcut prin 2009 de Alma Madsen, un membru al forumului american Mountain Project, care a dezvoltat aplicația exact cu scopul de a desena topo-uri pe fotografii. Programul se numeste Betacreator, iar pentru a-l folosi, trebuie să instalezi Adobe Air Runtimes.

În Betacreator pot fi importate fotografii ale falezelor, peste care apoi se pot desena linii de diferite tipuri, grosimi și culori, care pot fi convertite în curbe. De asemenea, se pot adăuga casete de text și diferite simboluri specifice (top, regrupare, piton, spit etc.). Un exemplu de topo făcut cu acest program pentru aceeași zonă din schița de mai sus (sectorul I de la Shirokovo, Bulgaria) este în imaginea următoare.